Stagiile de practică – o premisă a reuşitei profesionale

Stagiile de practică – o premisă a reuşitei profesionale

 

     UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI – FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE şi  ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI ARGEŞ au implementat, începând cu luna aprilie a anului curent Proiectul „ Stagiile de practică – o premisă a reuşitei profesionale”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2 – „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă” în baza contractului de finanţare POSDRU/161/2.1/G/137930 încheiat cu CNDIPT- OIPOSDRU.

La data de 1 octombrie 2014 a început activitatea de realizare a stagiilor de practică, în cadrul căreia studenții înscriși în proiect participă la stagii de practică derulate la următorii agenți economici, parteneri de practică.

     Și în luna august am stat de vorbă cu studenții de la practică, pentru a obține un feed-back cu privire la activitatea de practică.

Va prezentam in continuare informatiile obtinute de la studentii care au efectuat stagiul de practica la UGIR Filiala Judeteana Arges, CCI Arges, Finex Contab 2008 si DGASPC Arges:

UGIR Filiala Judeteana Arges

UGIR august 2015 (2)

  •  Paraschivescu Izabela – Maria – Facultatea de Științe Economice, Specializarea Economie și Afaceri Internaționale, anul III

Am efectuat stagiul de practică în perioada 03.08.2015 – 21.08.2015, în cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România – Sucursala Argeș. Aici am cunoscut oameni noi, care și-au dorit să ne împărtășească și nouă lucruri legate de munca de birou. A fost minunat faptul că am fost implicați în anumite activități ale firmei, am învățat lucruri noi, am constatat ce înseamnă să lucrezi cu numeroase documente și să îți asumi responsabilități. Am apreciat faptul că personalul ne-a răspuns la întrebările pe care le-am avut și ne-au adus clarificări la nelămuriri. De asemenea, am participat la întocmirea documentelor specifice diverselor cursuri de pregătire profesională.

Programul stabilit a fost optim, iar mediul de lucru plăcut, loc în care se îmbină utilul cu plăcutul.

În cadrul acestui stagiu de practică am cunoscut oameni de la care am învățat lucruri utile și care au fost sinceri în împărtășirea ideilor cu noi. Am colaborat foarte bine cu tutorele, doamna Camelia Rada, care a încercat să ne dea cât mai multe activități variate. Recomand acest stagiu de practică pentru cei care vor să învețe și să capete experiență profesională, dar și personală.

  • Dobre Maria – Claudia –  Facultatea de Științe Economice, Specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, anul II

În perioada 03.08.2015 – 21.08.2015 am efectuat stagiul de practică în cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România – Filiala Argeș, program care s-a derulat conform așteptărilor mele în mare parte. Am fost mulțumită de fiecare persoană cu care am lucrat și de la care am învățat în cadrul proiectului, toți fiind bine pregătiți, sociabili și deschiși, ajutându-ne și încercând să ne implice în activitățile lor de bază și nu numai. Acordând atenția cuvenită, am câștigat experiență profesională și consider că această perioadă mi-a adus diverse beneficii.

Tutorele Rada Camelia a încercat să ne implice în diverse activități, cu scopul instruirii și dezvoltării noastre.

În concluzie, pot spune că am cunoscut organizația, principalele departamente și structura organizatorică, am reușit să ne îndeplinim sarcinile la standardul stabilit și așteptat, stagiul acesta de practică fiind, în opinia mea, unul reușit.

Recomand acest proiect și activitățile sale tuturor celor interesați să învețe și consideră că pot fi responsabili și implicați, privind acest stagiu ca un pas în față în cariera dorită.

  • Marinescu Alexandra – Mihaela – Facultatea de Științe Economice, Specializarea Economie și Afaceri Internaționale, anul III

Am efectuat stagiul de practică în perioada 03.08.2015 – 21.08.2015, în cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România – Sucursala Argeș. Tutorele stagiului de practică, doamna Rada Camelia, a încercat să ne ofere activități interesante și care să ne implice. Astfel, alături de ceilalți colegi am desfășurat diverse activități de consultanță financiară, juridică, precum și întocmirea documentelor specifice diverselor cursuri de formare profesională.

În cadrul stagiului de practică am învățat să întocmim facturi și chitanțe. Alături de personalul angajat, am învățat să colaborăm, am devenit responsabili în cadrul unei activități, fiind primiți de persoane prietenoase și sociabile, iar programul de practică a fost accesibil.

Îi îndemn pe cei care doresc să practice acest domeniu să urmeze stagii de practică, deoarece vor învăța și își vor da seama dacă este un domeniu potrivit pentru ei.

  • Miriță Bianca Elena – Facultatea de Științe Economice, Specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, anul II

Am efectuat stagiul de practică în perioada 03.08.2015 – 21.08.2015, la Uniunea Generală a Industriașilor din România – Filiala Argeș.

Alături de tutorele nostru, doamna Rada Camelia, am desfășurat o gamă largă de activități precum întocmirea documentelor necesare desfășurării cursurilor de formare profesională în diverse domenii.

Acest stagiu de practică m-a ajutat să îmi dezvolt abilitățile practice, dar și pe cele de comunicare. Ambientul de lucru a fost unul calm și relaxat, angajații de aici fiind primitori și dornici să ne ajute și să ne învețe lucruri noi.

Având în vedere faptul că în majoritatea instituțiilor este solicitată experiență, acest stagiu de practică ne oferă o oportunitate de a învăța și este util CV-ului în obținerea unui posibil loc de muncă.

CCI Arges

CCIAg_august 2015 (4)

  • Manole Dimitria – Alina – Facultatea de Științe Economice, Specializarea Marketing,    anul III

În perioada 03.08.2015 – 21.08.2015 am efectuat stagiul de practică la Camera de Comerț și Industrie Argeș, unde, sub atenta îndrumare a tutorelui meu de practică, doamna Brănescu Grațiela, și susținerea domnului Ionescu Dan, Expert A8 Responsabil pentru realizarea stagiului de practică, am întreprins următoarele activități:

Administrarea bazelor de date a membrilor Camerei de Comerț și Industrie Argeș (persoane juridice și fizice).

Propuneri de colaborare adresate diferitelor firme din județul Argeș prin prezentarea avantajelor de care pot dispune în calitate de membru.

Organizarea de târguri, saloane, forumuri de afaceri, acțiuni de parteneriat economic, sub atenta îndrumare a personalului administrativ al Camerei de Comerț și Industrie Argeș, despre care pot spune doar cuvinte de laudă, deoarece sunt persoane care își desfășoară activitatea cu profesionalism.

Încheierea contractelor de aderare și demersurilor ulterioare.

Acest stagiu de practică a contribuit considerabil la dezvoltarea mea profesională, cât și personală. Mi-a fost demonstrat de către membrii echipei AOA Argeș și ai Camerei de Comerț și Industrie Argeș, faptul că, pentru atingerea obiectivelor și rezultatelor profesionale impecabile, trebuie să te dedici muncii depuse, să lucrezi în echipă, să oferi ajutor celui care întâmpină probleme și să pui suflet în orice faci.

Aș putea chiar să le sugerez celor care încă nu au urmat acest stagiu, să o facă fără rețineri, pentru că au doar de câștigat: experiență în domeniul economic alături de echipe ai căror membri sunt deschiși dialogului, noului, dispuși să te informeze, să te îndrume și să te ajute să te perfecționezi în acest domeniu.

  • Diță Petre – Facultatea de Științe Economice, Specializarea Marketing, anul III

În perioada 03 august – 21 august 2015, am efectuat stagiul de practică la Camera de Comerț și Industrie Argeș, sub atenta îndrumare a tutorelui Brănescu Grațiela și a Expertului A8 Responsabil pentru realizarea stagiului de practică, Dan Ionescu, am întreprins următoarele activități:

  • Administarea bazelor de date a membrilor Camerei de Comerț și Industrie Argeș (persoane fizice și juridice).
  • Desfășurarea de târguri, expoziții, saloane, forumuri de afaceri, acțiuni de parteneriat economic în țară și în străinătate și sprijină participarea comercianților la târguri și expoziții în străinătate.

În cadrul acestui stagiu de practică desfășurat pe perioada a 3 săptămâni, competențele mele organizatorice s-au dezvoltat destul de bine, având alături de mine echipa AOA Argeș și echipa Camerei de Comerț și Industrie Argeș.

  • Păunescu Loredana Maria – Facultatea de Științe Economice, Specializarea Marketing, anul III

În perioada 03 august 2015 – 21 august 2015 am efectuat stagiul de practică în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Argeș. Am fost îndrumată de către tutorele Brănescu Grațiela și am fost susținută de către Expertul A8 Responsabil realizarea stagiului de practică, domnul Dan Ionescu. Pe parcursul stagiului am efectuat următoarele activități:

- administrarea bazelor de date a membrilor Camerei de Comerț și Industrie Argeș (persoane fizice și juridice).

- desfășurarea de târguri, expoziții, forumuri de afaceri, saloane, acțiuni de parteneriat economice în țară și în străinătate și sprijină participarea comercianților la târguri și expoziții în străinătate.

În cadrul acestui stagiu de practică, competențele mele organizatorice și administrative s-au dezvoltat considerabil, având alături membrii echipei AOA Argeș și Camerei de Comerț și Industrie Argeș, care m-au ajutat și sfătuit de fiecare dată când am avut nevoie. Sunt foarte mulțumită că m-am înscris la acest stagiu de practică, ajutându-mă foarte mult în evoluția carierei mele.

Finex Contab 2008

  • Vladu Elena – Facultatea de Științe Economice, Specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, anul III

În perioada 03.08.2015 – 21.08.2015 am efectuat stagiul de practică sub îndrumarea tutorelui de practică, doamna Mihăescu Luciana. Am realizat următoarele activități:

  • încheierea ordinelor de plată;
  • administrarea bazelor de date;
  • prezentarea firmei și departamentelor existente.

În cadrul acestui stagiu de practică, mi-am dezvoltat competențele și am învățat să lucrez în echipă. Sunt foarte mulțumită de faptul că am participat  la acest stagiu de practică, ajutându-mă foarte mult în dezvoltarea carierei mele.

  • Obagiu Cornelia Maria – Facultatea de Științe Economice, Specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, anul III

În perioada 03.08.2015 – 21.08.2015 am efectuat stagiul de practică sub îndrumarea tutorelui Mihăescu Luciana, timp în care am parcurs următoarele activități:

  • prezentarea firmei și a departamentelor existente;
  • administrarea bazelor de date;
  • întocmirea ordinelor de plată, sub atenta îndrumare a personalului;
  • am luat legătura cu potențialii clienți.

În cadrul acestui stagiu de practică, mi-am dezvoltat competențele organizatorice, având alături membrii echipei SC FINEX CONTAB 2008 SRL. Astfel, am avut parte de o cooperare eficientă în echipe de lucru profesionale, interdisciplinare, specifice desfășurării proiectelor și programelor din domeniul economiei și afacerilor.

Sunt mulțumită că am participat la acest stagiu de practică, ajutându-mă foarte mult în evoluția carierei mele.

DGASPC Arges

  • Tănase Maria Mădălina – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Specializarea Asistență Socială, anul II

În perioada 3 august 2015 – 21 august 2015 am efectuat stagiul de practică la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, sub îndrumarea tutorelui, doamna Inspector Șef Nuna Stroe și a responsabilului de realizare a stagiului de practică, Dorobanțu Ioana Ruxandra.

În cadrul DGASPC Argeș am desfășurat următoarele activități:

  • studierea diferitelor dosare ale copiilor aflați în dificultate;
  • am cunoscut conducerea, instituția și principalele departamente:
  1. a) serviciul de evaluare inițială pentru copii și pentru persoane adulte;
  2. b) serviciul management de caz;
  3. c) serviciul de intervenție în caz de urgență;
  4. d) serviciul management de caz pentru adulți.

În cadrul acestei instituții am învățat multe lucruri, printre care și întocmirea unui dosar specific pentru fiecare persoană. De asemenea, am efectuat o vizită în cadrul unui centru de bătrâni, dar și în cadrul unui centru de tineri cu handicap. În acest mod, am conștientizat faptul că cel mai multe este nevoie de răbdare în astfel de cazuri, pentru a le putea fi alături.

În ultima săptămână de practică am fost la centrul Sf. Constantin și Elena din Pitești. Am fost foarte încântată să observ cu cât interes asistentul social se ocupă de acești copii.

Consider că această experiență este utilă și reprezintă primul pas spre locul de muncă pe care mi-l doresc.

 

  • Ghețea Evelina Alexandra - Facultatea de Teologie Ortodoxă, Specializarea Asistență Socială, anul II

Ultimele 3 săptămâni au fost o experiență de neuitat, în care am învățat lucruri utile pentru a le aplica în domeniul în care voi lucra.

În prima săptămână de practică am fost la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). În cadrul acestei instituții am fost îndrumată de către tutorele nostru Stroe Nina către următoarele departamente:

  • serviciul inițial;
  • serviciul managementului de caz;
  • servicii de intervenție în caz de urgență;
  • serviciul management de caz pentru adulți.

În acest fel am aflat informații legate de modul în care se întocmește un dosar pentru fiecare persoană în parte.

A doua săptămână am petrecut-o în cadrul unui centru de bătrâni din Pitești, loc în care am învățat faptul că este foarte important să acorzi răbdare, pentru a putea să le fi de ajutor acestor persoane.

În ultima săptămână de practică am fost în centrul Sf. Constantin și Elena din Pitești, unde personalul acordă toată atenția și sprijinul copiilor aflați acolo.

Această experiență a fost de neuitat și consider că îmi va utilă pentru viitorul loc de muncă.

                                                                                                                                Alexandru Șerban

Expert promovare – publicitate